Iubirea este elixirul vital, izvorul sănătăţii, al puterii şi al energiei pentru fiecare om.Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.Iubirea este viaţă. Şi dacă îţi lipseşte iubirea, îţi lipseşte viaţa.Iubirea nu este o relaţie între două persoane. Ea este un stadiu al conştiinţei tale.Iubirea este unul dintre cele mai puternice motoare ale activităţilor omeneşti. Ne-o reprezentăm ca fiind Divină, şi pe bună dreptate îi dăm acest nume, căci puterea absolută a psihismului a fost denumită, dintotdeauna, Dumnezeu.Iubirea înseamnă a fi doi şi a nu fi decât unul. Un bărbat şi o femeie ce se topesc într-un înger.
Astazi va prezint Ormus Praf Acesta Elixir al Tineretii , a fost descoperit cu ani in urma si in Muntii Bucegi..... Pe scurt o mica istorioara... Interesant, în 2003, pe muntele Bucegi (România), au fost făcute mai multe descoperiri, inclusiv o amforă misterioasă ... Amfora a fost plina cu o pulbere albă fină. Cercetătorii au descoperit că substanța are o structură cristalină necunoscută de aur monatomic, foarte dificil de obținut mai ales în formula sa de mare puritate. MR "Massini" știa despre această amforă chiar înainte de a ajunge la Muntele Bucegi. Pulberea de aur in forma sa pura stimuleaza foarte mult anumite vibratii si schimbul de energie la nivel celular si neuronal. Aceasta produce un proces accelerat de întinerire. Teoretic un om poate trăi în același corp fizic timp de mii de ani, cu condiția să consume ocazional o cantitate prevăzută de praf de aur monoatomica. Aceasta explică multe aspecte misterioase ale longevitatii incredibile a unor personaje imp...
Comentarios
Publicar un comentario